(.)

somehow too full of myself, though.

being rude and waiting out their boredom.

i….i…I would like to thank you all. all of you who have been on my side when i was in need (or not, doesn’t matter that much). thank you all for giving me the piece of advice i needed (or not, doesn’t matter), for reassuring me (even though i didn’t need it- doesn’t matter that much). thank you for keeping my eyes open ( i may have wanted to close them- well, again, doesn’t matter that much).

finally, thank you all for making me realize the futility of life and the ubiquity of stupidity. and boredom. and uselessness.

that was awesome. but you know, life`s a do-it-yourself thingy (that was today’s revelation)

hihi, that`s it!

peculiar

Intai actionez, apoi gandesc - sunt extravertita.

Uit unde imi las cheile. “In capatul coridorului, dupa chestia aia rotunda, la dreapta, sau ma rog, stanga” - sunt intuitiva.

Imi exteriorizez sentimentele - sunt afectiva.

Sunt flexibila - tipul perceptiv.

eIAP

si………….?

alta acu. se pare ca donsoarele frivole, c-o moralitate de calitate indoielnica si spatiu cerebral asemenea unui sac rupt  sunt tare prolifice lately. nu stiu de ma mai loveste frustrarea din cand in cand, ca’s constienta ca o exterminare`n masa nu e posibila. ok, pe mine  nu ma ia nimeni in seama, da’cred ca ideea-i buna si trebuie valorificata.

traim intr-o lume in care justificarile au devenit obligatorii. orice “nu” este urmat de un “pentru ca”(sau mai multi),  si-un zambet incurcat.  complezenta pare c-a devenit o moda.

de unde pana unde trebuie sa ne justificam gesturile, si ales refuzul, in fata celorlati?  daca refuzam ceva, inseamna ca avem si motive sa facem asta, motive care nu trebuie expuse cu necesitate.

in fata unei alegeri, variantele de raspuns sunt “da”  sau “nu”. (pentru unii “nu,pentru ca…si…scuze… poate…. sau…”)

justificarile sunt dovada de slabiciune.NU de bun-simt.

o constanta.  in lungime si`n latime. o constanta pe parcurscul vietii, si aceeasi constanta in toate aspectele vietii cotidiene.

aceasta ar fi intr-adevar o minune. minunile nu dureaza putin. acelea’s doar intamplari fericite.

teribilismu’i calea

va expuneti cu nonsalanta sentimentele, deopotriva fericirea si suferinta, va faceti publice starile, intimitatea voastra devine a tuturor, va transformati in suflete-afis.

ii lasati pe ceilalti sa va cerceteze strafundurile, sau, mai rau, i le oferiti pe tava, va dezbracati de orice mandrie si respect de sine si va oferiti, nelasandu-va nimic al vostru.

de unde pana unde nevoia asta de a impartasi, de a fi compatimit sau, dimpotriva, invidiat pentru ce esti tu? unde ne e suficienta de sine?

ingrijindu-te de vietile celorlati, viata ta n-o sa fie mai putin nenorocita.

bleu est plus joli que rouge et blanc